Impresii Hotel Aviz 4*, Lisabona

La inceputul lunii martie anul acesta am vizitat Lisabona si regiunea Algarve din Portugalia. Imi doream de mult timp sa vad Portugalia iar decizia finala am luat-o spontan, cu cateva saptamani inainte de inceperea sejurului. Despre calatoria noastra si motivele pentru care recomandam Lisabona ca fiind destinatia ideala pentru vacante in familie, puteti citi aici.

lisbon-city-portugal-hd-wallpapers-free-download

In cele 4 zile petrecute in Lisabona, am optat pentru cazare la Hotel Aviz 4*,situat la 5 minute de mers pe jos de Piata Marques de Plombal si foarte aproape de Parcul Eduardo VII.

34148842

6200857 Praça_do_Marquês_de_Pombal_(Lisboa)

Decizia privind cazarea este intotdeauna pentru mine cea mai grea decizie in etapele planificarii unei calatorii. As vrea sa fie un hotel localizat central dar nu intr-o zona prea galagioasa 🙂 , sa aiba camere suficient de mari si de luminoase si cu o vedere cat mai spectaculoasa posibil, sa aiba musai mic dejun inclus , sa ofere pat suplimentar pentru copil, sa aiba personal amabil si asa mai departe. Pentru ca nu sunt tocmai adepta mijloacelor de transport in comun la si de la hotel, prefer intotdeauna sa-mi aleg cazarea cat mai aproape de zona de interes.

La birou aud deseori de la multi dintre turistii nostri ca tot ce isi doresc este un pat curat intr-o zona civilizata pentru ca oricum nu merg in vacanta ca sa stea in camera! Este minunat ca gandesc asa, este cu siguranta mai practic si de multe ori si mai economic iar noi facem tot posibilul sa le oferim exact ceea ce isi doresc si sa fie multumiti! Ptr mine camera si comfortul camerei conteaza foarte mult si imi pot strica cu desavarsire bunadispozitie daca nu se ridica la nivelul asteptarilor.Ca sa fie lucrurile si mai dificile, am cateva pretentii legate si de design!  🙂 Nu imi plac hotelurile moderne, de fiecare data cand merg intr-o calatorie imi doresc ca hotelul sa fie amenajat in cel mai pur stil traditional, cu elemente specifice culturii locale. De pilda in Portugalia multe hoteluri traditionale sunt decorate cu azulejos si au paturi cu spatar inalt si motive dantelate incrustate in lemn.

Avand toate aceste criterii la baza am cautat in sistemele noastre de rezervari timp de 2 zile cazarea in Lisabona si am ales Hotel Aviz. Hotelul a gazduit staruri legendare de la Frank Sinatra la Eva Peron si are un farmec extraordinar de hotel vechi si traditional dar care ofera totodata si toate facilitatile moderne pe care le poti astepta de la un hotel de 4*. La cazare ne-au oferit un upgrade de la camera dubla cu pat suplimentar la apartament, un Voucher de 20% reducere la restaurantul propriu si un Voucher de intrare gratuita la sauna si baia de aburi o data pe sejur! Am apreciat gestul si le-am multumit pentru generozitate!

34148980

33654515

Apartamentul compus din hol, baie si 2 camere a fost foarte spatios, cu televizor in fiecare camera, wi-fi gratuit si o baie imensa cu chiuveta dubla, cada de baie si dus! Cosmeticele de lux, prosoapele brodate, papaucii si halatele de baie,sticla de vin (extra) si paturile mari si confortabile ne-au facut sederea foarte placuta. Din pacate nu prea am beneficiat de spatiul suplimentar din apartament iar Marisa a dormit tot cu noi in pat pentru ca era “prea departe”camera cealalta!

11186261_681168398672974_1474786902_n 11124918_681168382006309_1385872916_n

25634811

In ceea ce priveste localizarea, hotelul este situat pe o straduta linistita la cativa metri de Bulevardul Avenida da Liberdade intesat de magazine de lux de firma si de Piata Marques de Plombal. Desi destul de bine localizat,am avut de mers pe jos in jur de 10 minute pentru a ajunge in Piata Rossio si imprejurimi unde este centrul turistic mai bine dezvoltat. Exista bineinteles si posibilitatea de a lua metroul sau autobuzul pana la statia Restauradores si de acolo in 2 minute sunteti in Piata Rossio.

Micul dejun servit in fiecare dimineata intr-o sala eleganta cu mobilier clasic si decoratiuni de epoca a fost unul foarte bogat, din care nu au lipsit croissantele, ananasul si pasteias de nata,absolut delicioase!

34150913

Personalul de la hotel a fost extrem de amabil si s-a oferit sa ne faca si rezervarile la cina in afara hotelului, intr-una din seri la un local traditional de muzica Fado si in alta seara la un restaurant recomandat de ei unde am avut o experienta culinara deosebita. Despre gastronomie portugheza si ce bunatati am gustat in calatoria noastra in Portugalia voi scrie intr-un articol viitor.

Pana atunci, va recomand cu incredere Hotel Aviz daca ajungeti la Lisabona si vreti sa stati intr-un hotel traditional cu atmosfera somptuoasa ce evoca cu success vremurile “golden age”.

Daca vreti insa un hotel modern din toate punctele de vedere atunci aceasta nu va fi alegerea potrivita pentru voi!

 

Pe curand si nu uita…. Ai o lume de umblat!

Cu drag,

Oana

Mama, Calator, Antreprenor

Daca ti-a placut acest post da un Share:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *